Receptarea europeană a filosofiei lui Vasile Conta (I)

Opera filosofică a lui Vasile Conta reprezintă, fără nici o discuție, principalul argument care a făcut ca numele său să rămână în istoria gândirii și, prin extensie, a culturii românești. Dacă activitatea sa în domeniul juridic – ca profesor de drept și ca avocat – a fost valorizată în timpul vieții sale, posteritatea în schimb nu a reținut-o decât ca argument biografic poate și din cauza faptului că el nu a mai reușit să ducă la bun sfârșit cărțile de drept pe care le plănuia. De asemenea, activitatea sa politică și ministerială, deși a avut un anumit grad de notorietate în epocă, a fost, încetul cu încetul, dată uitării fiind resuscitată mai ales de lecturi specializate – ale celor care fie au utilizat, fie au incriminat discursul său naționalist ținut în Cameră, în septembrie 1879, de respingere a împământenirii în masă a evreilor. Însă principalul element care a făcut ca numele lui Conta să străbată secolul și să aibă și astăzi rezonanță îl constituie fără nicio îndoială gândirea sa originală, relevată prin toate textele sale de filosofie pozitivistă care îi configurează perspectiva inovatoare în acord cu contextul european al timpului.

Sursele gândirii sale sunt reprezentate atât de mediul său de formare, cât și de afinitățile sale elective, asumate conștient sau nu. După cum am mai arătat, formația sa intelectuală din timpul liceului și din anii de studii a fost influențată – după mărturiile lui George Panu – de Guizot, Thierry, Thiers, Buckle, Macaulay, Carlyle, Max Müller, Diez, Bopp, Taine și mai cu seamă de Herbert Spencer și Darwin. Experiența și lecturile sale în domeniul filosofie au fost decisiv marcate de anii petrecuți la studii în străinătate în Belgia, precum și de contactul cu gândirea filosofică franceză. În această perioadă (1869-1872), Conta s-a familiarizat cu orientările pozitiviste și cu gândirea materialistă germană care îi vor marca în chip hotărâtor formația și concepția sa filosofică de tip modern, sistemică și originală. Frecventarea profesorului Guillaume Tiberghien, decanul Facultății de Filosofie a Universității Libere din Bruxelles, și contactul cu influenta școală pozitivistă, care se formase plecând de la opera lui Auguste Comte, vor avea o influență importantă asupra operei sale.

Într-o prezentare a celor două opere majore ale lui Conta (Teoria fatalismului și Teoria ondulațiunii universale), Nicolae Bagdasar, în 1943, identifică cele mai importante surse ale gândirii filosofului român în curentele și personalitățile dominante ale timpului în care acesta s-a format și a scris. V. Conta, crede N. Bagdasar, a fost influențat de J. Locke și D. Hume (în teoria „dualității întipăriturilor conștiinței”), de evoluționiștii englezi Ch. Darwin și H. Spencer, de naturalismul lui Ernest Haeckel și de materialismul german reprezentat de Vogt, Moleschott și Büchner precum și de filosofia pozitivistă a lui Auguste Comte. Aceste observații se situau în prelungirea analizei realizate, în 1922, de editorul operei filosofice a lui Conta, N. Petrescu, care oberva, între altele, că „deasupra tuturor influențelor suferite de Conta, apare metafizicianul. (…) Deși partizan al teoriei lui Comte – continuă N. Petrescu – cu privire la cele «trei stadii ale dezvoltării istorice», Conta nu renunță la metafizică”. Ceea ce e important de subliniat e faptul că, dincolo de toate aceste influențe, absolut inevitabile în opera oricărui autor de scrieri filosofice, gândirea lui Conta a fost un instrument de sinteză și a articulat o viziune originală care ar fi trebuit să fie modelatoare pentru filosofia românească. Cu toate acestea Conta nu a determinat în spațiul românesc un curent de gândire care să-i succeadă și să-i discute critic opera.

În ceea ce privește mecanismele interne, proprii gândirii lui Conta, o informație interesantă ne este furnizată de sora lui. Aceasta, într-o carte consacrată biografiei fratelui dispărut, pune în evidență, de o maniera expresiv romantică, o serie de detalii semnificative asupra atelierului de lucru și, mai ales, asupra mecanismului de elaborare a textelor filosofice ale lui Conta. „Mlădierea extremă a gândirii lui Conta – spune sora sa – se datorește în primul loc vocațiunii, cum am mai spus; se datorește însă, socot eu, și felului de a lucra. (…). Când lucra Conta nu se așeza la birou să compună (s.a.). După ceasuri și ceasuri de meditare, când se hotăra să scrie, totul era deja orânduit și organizat în capul lui. El crea oral, așa zicând, nu în scris. De aceea nici nu găsim modificări esențiale ori ștersături multe în manuscriptele lui. Procedeul de muncă a lui B. Conta, care cere o sforțare, o încordare, o cheltuială de energie cu mult mai mare decât cel obișnuit face ca lucrările produse să se înfățișeze mai intim prelucrate, mai bine organizate. Din punct de vedre literar, scrierile lui Conta sunt acelea ale unui mare artist; și prin orânduirea ideilor și prin contopirea și subordonarea lor unui principiu unitar și prin avântul concepției și prin stilul așa de firesc, de sobru, de ușor, de străveziu și de adecvat fondului. Neologismele, care izbesc pe căutătorii de limbă veche, neaoș românească, sunt o necesitate (s.a.) și o dovadă de simț artistic. La idei suprasensibile, la plăsmuiri eterate, trebuiesc vorbe tocite, subțiate, lipsite de consistența pitorescului, de suculența materialului (…) și-n limba românească nu se puteau găsi”.

Opera filosofică a lui Vasile Conta a fost scrisă între 1874 și 1880. Ea a fost publicată inițial în românește, în foileton, în paginile Convorbirilor literare, dar a fost editată antum în volume, în limba franceză, de către editorul său belgian Mayolez, în 1877 (Theorie du fatalisme) și 1880 (Introduction à la Métaphysique). Sigura carte publicată în românește în timpul vieții a fost Incercări de metafizică materialistă. Partea I. Introducere istorică, Iași, Tipografia Națională, 1879. Editarea postumă a scrierilor sale a fost marcată de o serie de blocaje și erori datorate, fie unor condiții contractuale, fie amatorismului unor editori și este sigur faptul că fără energia și consecvența prietenilor săi: D. Rosetti-Tescanu – pentru lucrările filosofice și V. Constantinescu-Livianu – pentru cele juridice și politice, opera sa nu ar mai fi ajuns să fie cunoscută în condiții optime. Oricum, întreprinderea realizată de O. Minar, cu toate scăderile ei, de a aduna într-un singur volum toate scrierile lui Conta, edite și inedite cunoscute la acel moment (1914), rămâne complet singulară. Textele sale filosofice au cunoscut mai multe ediții postume, dar celelalte elemente care configurează ansamblul operei sale sunt practic ca și necunoscute în zilele noastre.

Soarta operei lui Conta a fost influențată, în primul rând, de moștenitorii cărților și manuscriselor sale. După mărturisirile Anei Conta-Kernbach: „prietenii care au contribuit – deși în proporții deosebite și deci cu rezultate foarte inegale – la cristalizarea amintirii lui, au fost D-nii Rosetti-Tescanu și Vasile Livianu. Între dânșii s-au împărțit de către tatăl meu și biblioteca și manuscriptele [lui Conta, n.n.]. Cel dintâi a luat tot ce se referea la filosofie, cel de-al doilea, tot ce privea dreptul. Amândoi își luaseră obligația de a publica opera inedită a dispărutului”. (Continuarea în ediția din 8 mai a Ziarului de Iași)

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor